Etichete

Un produs Blogger.
Navigation

Manastirea Putna


Problema infatisarii initiale a bisericii lui Stefan cel Mare de la Manastirea Putna si, mai cu seama, a vechii sale structuri planimetrice şi spaţiale a fost îndelung controversată. Cronicile şi documentele anterioare prefacerilor din secolele al şi al XVIII-lea păstrează o tăcere aproape absolută asupra acestui fapt, iar lipsa de informaţii, ca şi amploarea prefacerilor amintite i-au determinat pe unii cercetători să opineze că actuala biserică nu mai are nimic comun cu prima ctitorie ştefaniană.

Dintr-o ştire foarte laconică înserată în Letopiseţul Putna II, se putea trage totuşi concluzia că edificiul iniţial, construit de Ştefan cel Mare, dispunea de aceleaşi spaţii interioare ca şi biserica actuală, adică cea reclădită din temelii de Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija între anii 1653 - 1662 şi restaurată apoi, succesiv, cu unele modificări, de Iacov Putneanul, în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, de Romstorfer, în primii ani ai secolului nostru şi de Direcţia monumentelor istorice, în ultimele două decenii. Ne referim la ştirea în care se spune că Bogdan al III-lea „a răposat în anul 7025 (=1517), aprilie 22 - şi a fost îngropat în Mănăstirea Putna, în pronaosul cel mare, în partea dreaptă”. Precizarea, oarecum neobişnuită, că acest voievod a fost înmormântat în pronaosul cel mare ne îngăduie să presupunem că mai exista o încăpere care era considerată pronaosul cel mic, şi că acesta nu putea fi altceva decât un pridvor închis. Întrucât de existenţa iniţială a celorlalte compartimente nu avem motive să ne îndoim, înseamnă că biserica lui Ştefan cel Mare de la Putna a fost proiectată din capul locului în plan complex, de tip triconc, cu pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar, adică exact cu aceleaşi spaţii interioare existente şi în edificiul actual. Trebuie să mai subliniem, totodată, că atât pridvorul închis, cit şi gropniţă ori camera mormintelor sunt considerate ca elemente care apar pentru prima oară în istoria arhitecturii moldoveneşti aici, la Putna.
Letopiseţul putnean citat de noi mai sus conţine unica relatare, cunoscută până acum, contemporană cu prima biserică înălţată de Ştefan cel Mare la Putna, din care se pot obţine, prin deducţie, informaţii referitoare la planul iniţial al acestei ctitorii. O scurtă descriere, mult mai târzie, a bisericii, întemeiată pe tradiţii orale şi frecvent citată în literatura aferentă, ne-a rămas de la Ion Neculce care spune că Ştefan cel Mare „aşe au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită zugrăvită, mai mult aur decât zugrăvală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară”, adăugind că aceasta fusese acoperită cu plumb.

Independent de Neculce, aceeaşi tradiţie este consemnată pe la 1761 şi de Vartolomei Măzăreanu în a sa Istorie pentru sfânta Mănăstire Putna; „Ni-au spus unii părinţi, scrie autorul, că sfânta biserică cea de piatră din sfânta Mănăstire Putna, întâi au fost presto tot zugrăvită şi acoperită cu plumb; iară Vasile voievod (adică Vasile Lupu), dintru oarecare pricini, ar fi stricat-o până în temelie şi apoi de al doilea au zidit-o şi n-au zugrăvit-o, nici au acoperit-o cu plumb”.

Nedispunând de suficiente informaţii, fie scrise, fie arheologice, referitoare la aspectele detaliate ale vechii biserici putnene, unii cercetători au încercat să le intuiască sau să le deducă din structura şi aspectele altor biserici construite de Ştefan cel Mare şi care s-au păstrat într-o stare de conservare mult mai bună. Iată, spre exemplu, cum îşi închipuia Nicolae Iorga monumentul iniţial: „în forma ei de la început, mănăstirea trebuie să se fi înfăţişat mai mică şi mult mai simplă, fiind şi cea dinţii încercare a lui Ştefan, ca ziditor de asemenea lăcaşuri. Un pridvor îngust, în care se intra, nu prin păretele din faţă, ci prin cel din dreapta, străbătut de o uşă joasă având cadru gotic de linii care se taie între ele în unghiuri drepte la capete, iar la mijloc se apropie unele de altele prin salturi în zigzag, printr-un şir de mici arcuri. Uşă gotică mai mare, cu linii care se încoardă pentru a se atinge sus, într-o întâlnire de ogivă ruptă. Tindă a femeilor, umbroasă, în care abia se descopăr chipurile de sfinţi, zugrăviţi în culori întunecate, de albastru şi vânăt mai ales. Un naos mai larg, având la dreapta şi la stîngă strane. Un altar încheind crucea pe care o alcătuieşte întreaga zidire. Pe afară ferestruici în acelaşi stil ca şi uşa de intrare. Contraforturi, răzimători de piatră cioplită, sprijină zidurile, făcute din cărămidă aparentă, uneori smălţuită verde şi galben, care alternează cu piatra, săpate de firide ce se întind de obicei într-o singură desfăşurare de la temelia de piatră până supt streşina de şindrilă ridicată sus şi aplecată pentru scurgerea uşoară a ploilor dese prin aceste văi de Carpaţi. Discuri de smalţ, cu stema ţării, cu zmei încununaţi, cu ostaşi, cu alte chipuri ce nu se pot desluşi, se înfig la întâlnirea arcelor, la linia de supt acoperiş, precum şi pe turnul unic, subţire, care se ridică pe o dibace potriveală arhitectonică, special moldovenească, deasupra naosului. Un puternic turn de clopotniţă, răsărit din mijlocul zidului de împrejmuire, are aceleaşi podoabe de piatră săpată şi discuri colorate, galbene, brune, albastre, verzi...

sursa articol: putna.ro
Distribuie:

ADAUGA UN COMENTARIU:

0 comments: